parlamentare sus
achitei top

VIDEO – Proiecte transfrontaliere de succes in orasul Saveni

0 1.674

Orașul Săveni este unul dintre orașele județului unde administrația locală are realizate numeroase proiecte care au dus la dezvoltarea localității. Proiectele transfrontaliere reprezintă unul dintre realizările de succes al primarului Relu Tîrzioru și a Grupului de Acțiune Locală Valea Bașeului. Două astfel de proiecte au fost prezentate miercuri în cadrul unei întâlniri informale „Succese, planuri şi oportunităţi pe teritoriul Grupului de Acţiunea Locală Valea Başeului de Sus”. „Vom vorbi despre proiectele de bune practici care s-au realizat pe teritorul GAL, despre proiecte transfrontaliere realizate între GAL și Mileștii Mici din R. Moldova care este intrat în cartea recordurilor pentru cea mai are colecție de vin vechi din lume și vom asocia brandul GAL Valea Bașeului de Sus cu un brand reconoscut la nivel mondial. Vom vorbi despre proiectele de bune practici realizate în Săveni, despre proiecte pe granturi norvegiene, centrale fotovoltaice, într-un cuvânt vom prezenta exemplele de urmat. Aș mai vrea să precizez că vom prezenta un concept de proiect unic în momentul de față în România cu care noi cei de la GAL Valea Bașeului de Sus am apărut pe un site oficial al Uniunii Europene fiind astfel unul dintre cele 12 GAL-uri de la nivel european care au apărut cu proiecte care sunt date drept exemplu la nivelul UE. Vom vedea ce oportunități ne rezervă programarea viitoare 2021-2027”, a spus Cristi Nistor, manager proiecte GAL Valea Bașeului de Sus. Primarul Relu Tîrzioru a prezentat două proiecte ce se vor implementa prin intermediul GAL, respectiv un proiect ce vizează reailitarea bibliotecii oraşului Săveni şi un al altul ce reprezintă un parteneriat de promovare a zonei Săveni şi zonei Mileștii Mici din raionul Ialoveni din R. Moldova. „Modelul de bune practici la Săveni continuă și vede azi promovarea a două proiecte importante și esențiale pentru localitatea Săveni cât și pe zona GAL-ului Valea Bașeului de Sus. Vorbim de un proiect transfrontalier ce cuprinde cele două părți de pe malul stâng și drept al Prutului, este vorba despre orașul Cupcini din R. Moldova și orașul Săveni județul Botoșani. Proiectul de referă la modernizarea, dotarea și reabilitarea bibliotecii orașului Săveni, un proiect foarte frumos unde biblioteca orașului va îmbrăca haine noi. Al doilea proiect se referă la un parteneriat de promovare a zonei Săveni cu zona limitrofă capitalei Moldovei, mă refer la Mileștii Mici din raionul Ialoveni, un proiect ambițios în care noi o să prezentem produse de pe raza GAL Valea Bașeului de Sus și ei vor prezenta multe produse de la cramele de la Mileștii Mici, crame renumite și intrate în cartea recordurilor la două capitole : la cele mai lungi galerii din lume (214km) și la cea mai grandioasă colecție de vinuri vechi din lume”, a declarat Relu Tîrzioru, primarul oraşului Săveni. La discuţii au răspuns invitaţiei de a participa şi senatorul Doina Federovici, preşedintele PSD Botoşani, senatorul Lucian Trufin, deputatul Marius Budăi şi primarii localităţilor din zona Săveni.

psd parl jos

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata