VIDEO Președintele PNL Nicolae Ciucă inaugurează baza de autobuze electrice alături de primarul Dan Oloeriu la Flămânzi
Presedintele PNL Nicolae Ciucă este la Flămânzi unde alături de primarul Dan Oloeriu participa la inaugurarea sediului administrativ și a autobazei pentru serviciul de transport persoane cu microbuze electrice.
Sunt alături și Valeriu Iftime, președintele PNL Botoșani, Sorin Cornilă, prefectul județului și Costel Șoptică, deputat PNL.
Realizat prin proiectul ,,Măsuri integrate de investiții pentru o dezvoltare durabila a mobilității urbane în cadrul orașului Flămânzi din județul Botoșani”, proiectul are valoare de aproximativ 5 mil de euro.
Astfel orașul Flămânzi demonstrează că este în fruntea tendințelor moderne în ceea ce privește protecția mediului și mobilitatea urbană, și își consolidează angajamentul față de un viitor mai curat și mai sustenabil pentru toți locuitorii săi.
Proiectul cuprinde următoarele investiții:
– Asfaltarea a 9 Km de străzi in toata localitatea;
– Înființarea transportului public local pe trei trasee;
– Achiziționarea a trei autobuze electrice;
– Achiziționarea a trei stații electrice de reîncărcare ;
– Construire unei autobaze ( depou cu spații pentru service, spălătorie, garare și spații pentru birouri);
– Realizarea a 32 de stații de transport călători;
– Amenajarea a 11719 m.p. de piste pentru bicicliști (str. Crihana, Loziei, Săicani, Zăpezilor, Eternitatea);
– Amenajarea a 12506 m.p. de trotuare (str. Spitalului, Crihana, Loziei, Săicani, Zăpezilor, Eternitatea).