VIDEO Președintele CJ Doina Federovici: „Este ziua în care ne arătăm respectul și recunoștința pentru militarii care au pus patria mai presus de viața lor”

0 188

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, prezentă la manifestările dedicate Zilei Armatei, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a arătat importanța armatei în trecut dar și pentru prezent, în actualul context geopolitic

„Istoria României este plină de date importante, dar parcă toate pălesc în fața zilei de 25 octombrie. Și asta pentru că în urmă cu 79 de ani, la Carei, Armata Română a eliberat și ultima palmă de pământ de sub ocupația hortistă. De atunci, această zi de toamnă are valoare de simbol pentru oștirea și poporul român. Este ziua în care ne arătăm respectul și recunoștința pentru militarii care au pus patria mai presus de viața lor. Totodată, este și ziua în care aducem un omagiu supraviețuitorilor celui de-Al Doilea Război Mondial. Dragostea lor față de neam și țară reprezintă adevărate exemple pentru tânăra generație. Nu trebuie să uităm niciodată de ce am avut și de ce avem nevoie de armată. Ea ne oferă liniștea, pacea pentru ca noi să putem evolua, să ne dezvoltăm pentru a ne duce traiul de zi cu zi. În aceste vremuri crunte în care lumea este cutremurată de atâtea și atâtea războaie, înțelegem mai bine ca oricând rolul Armatei. Înțelegem de ce Armata, alături de Biserică, se află în topul încrederii acordate de români. Și nu este o încredere acordată gratuit, ci se bazează pe profesionalismul pe care militarii noștri l-au arătat în teatrele de război. La mulți ani, dragi militari botoșăneni, oriunde v-ați afla! Dumnezeu să binecuvânteze Armata României!”, a spus Doina Federovici.

La finalul discursului aceasta a invitat în față pe un grup de copii de la Grădinința nr. 15.

„Pentru că avem aici un grup superb de mici patrioți, permiteți-mi să-i invit în față pentru că au venit să asiste la aceste manifestări și nu aș vrea să stea în spatele militarilor. Ei sunt viitorul”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata