VIDEO – Opt miloane de euro pentru lucrarile de la Teatrul Eminescu. Primarul Cosmin Andrei: „Vom gasi resursele necesare si pentru Teatrul Mihai Eminescu”

0 230

Primarul Cosmin Andrei a prezentat azi stadiul lucrărilor la Teatrul Mihai Eminescu. Azi a fost recepționat proiectul tehnic revizuit, valoare fiind de 8 milioane de euro.

„Astăzi am recepționat proiectul tehnic așa cum a fost revizuit, proiect tehnic care presupune reabilitarea teatrului, o reabilitare a cărei valoare este de 8 milioane de euro. Din contractul de finanțare cu fonduri europene, mai avem un disponibil un disponibil de 4,5 milioane de euro ceea ce înseamnă că până la sfârșitul celor 36 de luni care sunt trecute în contract și care au reieșit din documentația tehnică va trebui să mai suplinim necesarul de 3,5 milioane de euro”, a spus Cosmin Andrei.

Edilul ia în calcul pentru finalizarea lucrărilor la Teatru inclusiv un împrumut, având în vedere că gradul de îndatorare al municipalităţii este de 16% iar legea permite un maxim de 300%.  „Vom găsi resursele necesare și pentru Teatrul Mihai Eminescu iar această valoare de 8 milioane de euro este dată de faptul că în proiectul inițial nu erau incluse dotările pe care trebuia să le facem. Acum sunt înglobate aceste dotări în proiectul mare de reabilitare a Teatrului Mihai Eminescu, dotări care presupun buna funcționare a teatrului și care oricum ar fi trebuit făcute, chiar dacă se lucra pe proiectul vechi în care era finanțată doar partea de reabilitare”, a declarat primarul municipiului. În perioada următoare la licitaţie vor fi scoase lucrările de modernizare, inclusiv dotările. Perioada prevăzută în proiectul tehnic pentru aceste intervenții este de 36 de luni. „Bineînțeles că ne dorim ca acest obiectiv să fie terminat într-o perioadă mai scurtă. Dar acest lucru ține și de modalitatea în care constructorul va aborda această lucrare. Ceea ce vă pot transmite este că ne vom apleca cu întreaga noastră determinare și atenție astfel încât acest obiectiv să nu mai aibă piedici și să nu mai ajungem în situația în care să avem blocaje în ceea ce privește Teatrul Mihai Eminescu”, a precizat Cosmin Andrei.

Primarul susţine că ia in calcul şi reabilitarea Grădinii de Vară, obiectiv care nu a fost luat în calcul până acum. „Acolo avem un contract de concesiune şi înţeleg că toată lumea s-a împiedicat de acest contract. Intenţionez, printr-o investiţie complementară, să reabilităm şi acea parte a clădirii care face parte din ansamblul Teatrul Mihai Eminescu, pentru că nu putem să avem un teatru reabilitat şi la grădina de vară să avem situaţia pe care o vedeţi astăzi, cu pereţii care sunt acolo şi cu situaţia care nu ne face cinste” a spus primarul municipiului.

 

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata