VIDEO : Mihaela Hunca, Pro Romania : „Disperarea celor din Guvern a atins cote maxime”

0 289

Guvernul PSD- ALDE pregătește o măsură halucinantă și fără precedent în educație: 10 lei pentru fiecare zi în care elevul merge la școală. PSD vrea sa le acorde elevilor vouchere in valoare de cate 10 lei pentru fiecare zi cu prezenta integrala la scoala, pentru a-i stimula sa nu mai chiuleasca.

Consider că disperarea celor din Guvern a atins cote maxime încât ajung să inițieze proiecte fanteziste. De ce nu acordă și câte 5 lei pentru temele făcute și 3 lei pentru ieșirea elevului la tablă? Lăsând gluma deoparte, situația învățământului românesc și modul pueril în care guvernul vede rezolvarea abandonului școlar sunt probleme serioase! În primul rând, prioritățile învățămîntului românesc sunt altele și, în niciun caz, a da bani direct unor copii care nu au nici cea mai mică noțiune de educație financiară.
Care e efectul pe termen lung al acestei măsuri? Reducerea abandonului școlar, la fel ca în statele Uniunii Europene implică programe complexe care cuprind investiții în infrastructura școlară,dotări, programe de sprijin de tipul “Școala după școală”, activități de consiliere a elevilor și părinților, formarea cadrelor didactice.
În niciun caz a transforma în salariați pe elevi .
Încă mă minunez, sper să fie o glumă din seria “viața bate filmul” sub conducerea PSD-ALDE în România!

VIDEO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata