VIDEO Încep lucrările de racordare la rețeaua de gaz a comunei Stăuceni. Primarul Cozmin Epuraș a semnat azi contractul de 5,7 milioane de euro
Comuna Stăuceni va fi racordată la rețeaua de distribuție de gaze naturale. Azi primarul comunei Cozmin Epuraș a semnat contractul de execuție a lucrărilor. Rețeaua de gaz va cuprinde toate satele comunei, fiind de peste 60 de kilometri. Valoarea proiectului este de peste 5,7 milioane de euro finanțarea fiind prind programul Național ”Anghel Saligny”.
Lucrările vor demara în maxim 30 de zile. Până acum sunt 1.200 de cereri de racordare la rețeaua de gaz, cereri depuse la proiect pentru finanțare.
„Azi în comuna Stăuceni s-a semnat un contract pentru execuția lucrărilor, o lucrare care este așteptată demult de cetățenii comunei Stăuceni, vorbim de racordarea la sistemul național de furnizare a gazului natural. Avem la ora actuală constructorul, azi, cu ajutorul lui Dumnezeu am semnat contractul. Constructorul este o asociere de trei firme care sper, conform angajamentului reprezentantului acestei asociații, nu vor ajunge la cele 24 de luni conform contractului și vor termina mai înainte această investiție…Este un proiect pe care îl implementăm primii în județ și locuitorii așteaptă demult această investiție”, a spus primarul Cozmin Epuraș.
La semnarea contractului de execuție a rețelelor de gaz din Stăuceni au participat și Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, senatorul Lucian Trufin și subprefectul Paula Cojocariu-Berențan.
„Comuna Stăuceni, este prima comună din județ care semnează contractul de lucrări pentru alimentarea cu gaz, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Este un pas uriaș pentru dezvoltarea comunei Stăuceni, un pas care nu putea fi făcut decât împreună cu o echipă dedicată așa cum este cea a primarului Cozmin Epuraș. Toate administrațiile locale din județ au avut în mine un partener, un susținător al proiectelor de dezvoltare”, a spus Doina Federovici.
În județ s-au finanțări atrase pentru proiectele de alimentare cu gaz în valoare de aproximativ 90 de milioane de euri. Aceste proiecte vor duce la dezvoltarea comunităților locale din 27 de comune și orașe.