parlamentare sus
achitei top

VIDEO- Deputatul Mihaela Huncă încă nu s-a întâlnit cu cei din conducerea ALDE Botoşani : „Fuziunea nu are loc imediat pocnind din deget…”

0 161

Fuziunea Pro România și ALDE în Partidul Pro România Social Liberal și definitivarea listei comune cu candidații la alegerile parlamentare reprezintă una dintre prioritățile deputatului Mihaela Huncă. La această dată la nivel judeţului Botoşani nu a existat o întâlnire între conducerile celor două formațiuni politice ci doar convorbiri telefonice. „Acest partid va avea ca drept scop să lupte pentru interesul românilor în toată această ecuaţie politică. Vom face o opoziţie adevarată, nu vom mima o opoziţie asupra Guvernului actual. Avem ca preşedinţi doi premieri care au performat în guvernarea lor şi sperăm ca acest partid să aducă soluţii viabile şi să lupte împotriva unor măsuri de austeritate pe care le anunţă cei care se vă deja la guvernare. La nivelul fialelor judeţene vor fi doi copreşedinţi iar pe data de 8 noiembrie se vor desfăşura congresele celor două partide prin care se va decide această fuziune. La nivelul judeţului nu trebuie să ne întâlnim neapărat deocamdată. Fuziunea nu are loc imediat pocnind din deget. Dar, da comunicăm, nu ne-am întâlnit fizic, comunicăm prin telefon”, a spus deputatul Mihaela Huncă, coordonator Pro România Botoșani. Listele pentru parlamentare ar urma să fie comune, 60% dintre candidați fiind din partea Pro România și 40% din partea ALDE. Candidații vor fi anunțați la începutul săptămânii viitoare. Cert este că lista de la Camera Deputaţilor va fi deschisă de Mihaela Huncă. Cu toate acestea Mihaela Huncă susţine că alegerile parlamentare nu ar trebui să aibă loc pe 6 decembrie, având în vedere numărul cazurilor de coronavirus. ”Pe zi ce trece sunt mai multe cazuri de coronavirus, că sunt decedați, nu contează: pe 6 decembrie se vor ține alegerile. Ne spun asta cei de la PNL, ne spune Iohannis foarte categoric, că pe 6 decembrie trebuie să se țină alegerile. Noi, cei de la Pro România, suntem de acord cu amânarea acestor alegeri. Nu putem să aducem oamenii să stea la cozi pentru a vota, nu putem să ne batem joc de acest popor. Și atunci cel mai bine, în condițiile actuale, ar trebui amânate alegerile” a precizat coordonatorul Pro România.

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata