VIDEO Consilierul Cătălin Flutur persistă: „Suma cumulată a impozitelor și taxelor locale s-a dublat”
Consilierul liberal Cătălin Flutur a readus în discuție creșterea cuantumului taxelor și impozitelor locale.
După ce în ședința ordinară a Consiliului Local din luna decembrie acesta a precizat că acestea s-au majorat cu mai mult de 50% în mandatul primarului Cosmin Andrei azi a revenit asupra subiectului.
„Vreau să-l întreb pe domnul Cosmin dacă a trecut în ultimele zile sau anul acesta pe la Direcția de Taxe și Impozite Locale. Pentru că foarte mulți dintre contribuabili și mai ales cei care-și plătesc în mod regulat până în martie taxele au rămas stupefiați. Noi ne-am opus de fiecare dată la creșterea de taxe și impozite. Și cum am avut și eu curiozitatea pentru că bănuiesc că suntem cu toții ordonați, vă rog să căutați chitanțele cu care ați plătit în 2020 și în anul 2021 și să vedeți că suma cumulată a impozitelor și taxelor locale s-a dublat”, a spus Cătălin Flutur.
Primarul Cosmin Andrei nu a fost prezent la ședință și niciun un al ales local nu a intervenit pe subiect.