VIDEO Conducerea Consiliului Județean a semnat contractele de proiectare pentru modernizarea a cinci drumuri județene
Președintele Consiliului Județean Doina Federovici, a semnat luni contractele privind realizarea documentațiilor tehnico-economice pentru modernizarea a cinci drumuri județene, care totalizează peste 36 de kilometri.
Tronsoanele de drum ce vor fi modernizate sunt DJ 294A Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN 24C (7,8 km), DJ 293A, Coțușca – Viișoara (6 km), DJ 291K, Lozna – Călinești – DN 29C – Talpa (7,2 km), DJ 294C, Borolea – Hănești (5,5 km) și DJ 291 D, Oroftiana; Baranca – Bajura (10 km).
„Sunt un proiecte majore, generoase și care vor contribui din plin la dezvoltarea județului. Domnilor proiectanți, contractul pe care le semnați astăzi sunt la fel de important și pentru dumneavoastră ca și pentru noi și de aceea vrem să le tratați cu maximă seriozitate. Ne punem toată încrederea în dumneavoastră și avem speranța că vom reuși împreună să le ducem la bun sfârșit cu brio. Vrem să dați dovadă de seriozitate maximă, să faceți proiecte adaptate la realitatea din teren, pentru că vrem ca în final să iasă drumuri bune, de care să fim cu toții mândri peste ani.
De asemenea, vrem să respectați toate termenele de etapă și cele finale, chiar să le devansați dacă se poate, dar fără a pune în pericol calitatea proiectelor. Acesta este un aspect la care ținem foarte mult și cred că și dumneavoastră nu veți face rabat de la calitate pentru a nu vă păta cartea de vizită pe care v-ați construit-o prin lucrările pe care le-ați realizat până în prezent” a declarat Doina Federovici.