VIDEO Casă mistuită într-un incendiu de proporții la Huțani

0 875

UPDATE

O casă din localitatea Huțani a fost cuprinsă de flăcări, în această după-amiază. Alarma s-a dat în jurul orei 17.00.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat că ardeau bunurile din interior, atât de la parter, cât și de la mansardă, dar și acoperișul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la alte clădiri din apropiere.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 11 pompieri militari, aproape trei ore.

Soția proprietarului a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SMURD. Aceasta a refuzat transportul la spital.

Cel mai probabil probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui mijloc de preparare a hranei în funcțiune lăsat nesupravegheat.

Știre actualizată 

 

Pompierii au intervenit sâmbătă seară pentru stingerea unui incendiu la o casă din Huțani. Incendiul a cuprins podul locuinței, dar și etajul superior. Casa este situată în apropierea unității școlare din localitate. Pagubele sunt considerabile. Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită în urma unei anchete.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata