VIDEO A fost semnat contractul pentru lucrările la lotul al doilea din drumul strategic
Azi a fost semnat contractul de lucrări pentru lotul al doilea din drumul strategic.
După ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins plângerea depusă de asocierea Mavgo Holding – Aqua Parc – Hydrostroy AD azi președintele Consiliului Județean Doina Federovici a semnat contractul cu Gheorghe Ureche, reprezentantul asocierii Cornell’s Floor – Construct Com – Test Prima – Autotehnorom.
“Este o zi de o mare importanță pentru administrația publică, dar mai ales pentru locuitorii acestor comune, care au fost vitregiți ani la rând de un confort firesc pentru o societate normală. Ce nu s-a făcut în două mandate, am reușit într-un timp relativ scurt, dar cu o muncă din zi și până în noapte, cu o echipă de profesioniști de la nivelul Consiliului Județean, să reușim să demaram acest proiect de anvergură pentru infrastructura rutieră a județului Botoșani”, a declarat Doina Federovici președintele Consiliului Județean.
În sala prefecturii la semnarea contractului cu reprezentanții asocierii Cornel’s Floor, Construct Con, Test Prima și Auto Tehnorom, au participat parlamentarii PSD, Marius Budăi, Constantin Șlincu, Lucian Trufin și Alexandra Huțu, cei doi aleși de la AUR, Lucian Feodorov și Dorinel Cozma, dar și primarii comunelor care vor beneficia de această investiție. Președintele Doina Federovici a precizat însă că au fost invitați toți parlamentarii botoșăneni.
”Am invitat toți parlamentarii de Botoșani, indiferent de culoarea politică. Mulțumiri adresez și reprezentanților firmelor de construcții care s-au mobilizat ca să se semneze cât mai repede contractul, dar și echipei de implementare a proiectului, care a înțeles importanța acestuia”, a precizat Doina Federovici.
Valoarea licitată este de 208.355.380,47 lei cu TVA. Lotul al doilea din drumul strategic are 51,194 de km și este pe tronsonul Răuseni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești. Președintele CJ a precizat că la finalul săptămânii viitoare va fi predat amplasamentul constructorilor, lucrările urmând a fi finalizate în 24 de luni.