parlamentare sus
achitei top

Vești bune pentru șoferi! Greșeala polițistului care te scapă de amendă

0 577

În data de 24 august va intra în vigoare o nouă prevedere legislativă. Dacă agentul constatator al contravenției nu scrie pe procesul-verbal și codul numeric personal (CNP) al celui care a încălcat legea, procesul-verbal va fi considerat nul.Recent, Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, care prevede simplificarea procedurii de plată a amenzilor contravenționale, a fost publicată în Monitorul Oficial, dar prevederile acesteia se vor aplica începând cu 24 august 2018.

psd parl jos

„Lipsa uneia dintre menţiunile privind numele şi prenumele agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod, iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu”, este prevăzut în actul menționat, potrivit Avocat.net.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata