Veste anticutit si antiglont pentru politistii din strada

0 1.132

Agenţii Poliţiei Române au cerut mai multe dotări care să le asigure protecţia, după ce s-au înregistrat cazuri de atacuri asupra poliţiştilor. Una din măsurile luate a fost reprezentată de vestele antiînjunghiere şi antiglonţ, care vor ajunge, începând de anul viitor, la oamenii legii. Poliţia Română desfăşoară în prezent un proiect de achiziţie a 35.000 de veste anticuţit şi antiglonţ, care să ajungă la poliţiştii din stradă, cei care intră în contact cu cetăţenii şi care sunt expuşi pericolelor. Astfel de veste, care sunt purtate pe sub uniformă, nu reprezintă o noutate pentru oamenii legii, ele fiind de câţiva ani în dotarea celor de la Operaţiuni Speciale şi a celor de la Combaterea Criminalităţii Organizate. Însă, după câteva atacuri înregistrate împotriva poliţiştilor în acest an, Poliţia Română va demara procedurile necesare pentru a le asigura şi agenţilor de la Ordine Publică, Transporturi şi Rutieră.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului General al Poliţiei Române, o astfel de vestă costă 1.100 de lei.

„Aceste veste au fost cerute de către colegii mei după evenimentele tragice care s-au petrecut în ultimul an. După cum aţi văzut, ultimele evenimente au fost atipice. De exemplu, a fost evenimentul de la Suceava. Colegul a fost înjunghiat în zona gâtului – chiar dacă el avea protecţie, nu l-ar fi ajutat foarte mult. Mai este şi poliţistul de la Iaşi, care a fost lovit în cap cu o sabie. (…) În prezent, poliţiştii din stradă au în dotare cătuşe, pistol şi muniţie, tonfă, spray paralizant. Acum nu există nimic la nivel de protecţie pentru ei, dar nici nu am avut alte evenimente decât cele atipice, deja menţionate. Vestele pe care le vom achiziţiona şi-au dovedit utilitatea în timp”, a declarat, pentru mediafax, comisarul-şef de poliţie Ramona Dabija, directorul Centrului de Informare şi Relaţii Publice. Vesta va fi purtată de agenţii care intră în contact cu oamenii.

„Este un gen de vestă care se poartă pe sub uniformă, husa este detaşabilă, iar vesta protejează exact organele vitale, având câteva plăci rezistente în faţă şi în spate. Această vestă are cam trei kilograme. Vestele vor fi purtate de către colegii care intră în contact cu cetăţeanul, dar nu va fi transmis un mesaj de teamă, de disconfort, pentru că ele nu sunt la vedere. (…) De exemplu: dacă este un eveniment la o bancă, primul care răspunde apelului la 112 este cel mai apropiat echipaj din zonă. Când ajung, aceştia dacă apreciază că este un eveniment grav, cheamă Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS)”, a mai spus comisarul-şef de poliţie Ramona Dabija.

Având în vedere faptul că poliţiştii din stradă nu sunt obişnuiţi cu vestele care deja au o greutate semnificativă, reprezentanţii Poliţiei Române urmează să îi pregătească fizic şi tactic.

„La începutul lunii iunie, noi am început un program de intensificare a pregătirii tactice. Pregătirea tactică asta îi învaţă: să dozeze efortul fizic şi, inclusiv cu aceste veste, să facă faţă oricăror provocări. La pregătirea tactică îi învăţăm pe poliţişti cum să abordeze o situaţie, cum se face legitimarea, cum se stă faţă de cetăţean, în momentul în care îl legitimezează, cum se face o încătuşare corectă, cum se face o somaţie. Pe acestea le reîmprospătăm, pentru că poliţiştii nu se întâlnesc în fiecare zi cu astfel de situaţii”, a mai spus directorul Centrului de Informare şi Relaţii Publice.

De altfel, Poliţia Română se află în plin proces de achiziţie a mai multor echipamente: veste antiglonţ, căşti, maşini (5.600 urmează să fie cumpărate), spray lacrimogen.

„Sigur că i-ar ajuta. Poliţiştii au nevoie de astfel de veste, în mod categoric, da. Orice element de protecţie este binevenit. Vestele sunt de bun augur, pentru că nu putem afirma altfel, atât timp cât anul acesta am avut doi poliţişti înjunghiaţi”, a declarat, pentru mediafax Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual.

Cosma pentru oameni
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata