Valeriu Iftime în echipa de conducere a PNL alături de Ilie Bolojan

0 218

Biroul Executiv al PNL s-a reunit luni seara pentru a decide ce se întâmplă cu partidul după demisia lui Nicolae Ciucă. Liberalii au hotărât, în unanimitate, ca șefia PNL să fie preluată de șeful CJ Bihor, Ilie Bolojan.

„Ne aflăm într-o situație dificilă pentru PNL și o situație de cumpănă pentru democrația din Romnia. În urma primului tur, în care indiferent de influențele și lucrurile neclare, românii au dat un vot de protest împotriva lumii politice. PNL a învățat lecția. Conducerea PNL, domnul Nicolae Ciucă, ce patru prim-vicepreședinți și secretarul general au demisionat”, a anunțat Bolojan, după ședința PNL, citat de antena 3.

Ilie Bolojan a anunțat și care va fi echipa sa:

Prim-vicepreședinți: Emil Boc (primarul Clujului), Ciprian Ciucu (primarul Sectorul 6), Dan Motreanu (președinte PNL Giurgiu) și Valeriu Iftime (președintele PNL și CJ Botoșani)

Secretar general: Adrian Veștea (președintele CJ Brașov).

„În așa fel încât zonele României să fie reprezentate iar organizațiile și oamenii noștri performanți să se regăsească în conducerea partidului”, a motivat noul președinte al liberalilor.

După anunțul plecării lui Ciucă, a demisionat și conducerea partidului: Lucian Bode (secretar general), Gheorghe Flutur, Rareș Bogdan (prim-vicepreședinți).

Nicolae Ciucă și-a anunțat luni demisia din funcția de președinte al PNL, în uma rezultatelor dezastruoase obținute duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Noul președinte interimar PNL: ‘Am decis să nu ieșim de la guvernare’

„Am luat în ședința de astăzi decizia, care ține de responsabilitatea PNL, anumă că în urmatoarea lună, PNL prin miniștrii pe care îi are să asigure funcționarea guvernului, să pregătească predarea guvernării pentru că din luna decembrie vom avea alt guvern. Ieșire de la guvernare în acest moment n-ar face decât să creeze instabilitate și probleme”, a declarat noul președinte interimar al partidului, Ilie Bolojan.

Liberalii o vor susține pe Elena Lasconi, în turul II la alegerile prezidențiale, fără a impune nicio condiție și fără nicio negociere în prealabil.

”Suntem la finalul acestei ședințe a conducerii PNL, într-o situație dificilă pentru PNL și într-o situație de cumpănă pentru România. În urma unor alegeri prezidențiale din România, românii au dat un vot de protest împotriva lumii politice și PNL a înțeles acest lucru”, a spus Bolojan.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata