Vaccinare fără programare: Cei peste 60 de ani la orice oră, restul doar în intervalul 14.00 – 20.00

0 380

Valeriu Gheorghiţă a anunţat că, din 7 mai, se modifică modalitatea de prezentare la centrele de vaccinare, iar persoanele de peste 60 de ani se vor putea veni la orice oră, fără programare, pentru imunizare.

Şi cei din afara acestui interval de vârstă se pot prezenta fără programare, însă în intervalul 14.00 – 20.00.

„Începând de vineri, 7 mai, ne propunem să avem următoarea modalitate de prezentare la centrele de vaccinare, pentru că vineri se face aprovizionarea pentru sâmbătă, duminică și luni, foarte probabil vom stabili ca persoanele de peste 60 de ani să se poată prezenta direct fără programare la centrele de vaccinare (…) și se pot prezenta pe tot parcursul intervalului de lucru, adică 08:00 – 20:00. Restul persoanelor se vor prezenta după ora 14:00 până la finalul programului de lucru (ora 20:00 – n.red.).

Nu vreau să existe nemulțumiri. Persoanele care au prioritate vor fi cele deja programate, însă suplimentar se vor elibera bonuri de ordine celor care se prezintă direct la vaccinare. Dacă, de exemplu, un centru are 120 de locuri capacitate de vaccinare și 50 de persoane sunt deja programate, pentru restul de până la 120 se eliberează bonuri de ordine. Pot fi trecute, eventual, persoanele pe o listă suplimentară și să se prezinte eșalonat, a doua zi, a treia zi”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

 

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata