locale psd
locale sus

Un fost administrator public al județului Botoșani reținut de DNA în dosarul lui Dumitru Buzatu de la Vaslui

0 718

Fostul administrator public al județului Botoșani, Radu Judele, a fost reținut de DNA în dosarul în care a fost reținut președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu.

Radu Judele a fost administrator public al Consiliului Județean Botoșani în mandatul de președinte al lui Florin Țurcanu.

Potrivit vremea nouă, după reținerea lui Dumitru Buzatu, prins în flagrant luând mită de 1,25 milioane de lei, DNA anunță o nouă bombă. Reținerea și a expertului ieșean Radu Judele, fost administrator public al județului Botoșani, cel care a fost complicele președintelui de CJ Vaslui, când acesta a început șantajul împotriva firmei care a câștigat cele două tronsoane din drumul strategic Bârlad – Laza – Codăești, SC Soragmin SRL. Cu această nouă reținere se lămurește și cine este denunțătorul lui Buzatu. Este vorba de omul de afaceri Emil Savin de la Transmir, care intrase în malaxorul lui Buzatu cu firma fiicelor sale, SC Soragmin SRL. Așa cum am anunțat încă din ediție de ieri, expertul a fost omul pus de Buzatu să facă o expertiză la comandă, din care să reiasă cu drumul respectiv este făcut neconform pentru a pune presiune pe companie și a o face atentă că trebuie să plătească comisionul de rigoare de 10%, pe care constructorii din județ ar fi obligați să-l plătească lui Buzatu, dacă vor să intre în contract cu CJ Vaslui. Inițial expertiza a fost începută de un alt expert din Piatra Neamț, care din 76 de carote luate din cele două tronsoane de drum, doar două sau trei au ieșit neconforme, ceia ce ar fi condus la ideea că lucrarea este bine realizată. Numai că, subit, omul s-a internat într-un sanatoriu la Sinaia, iar gurile rele spun că a fost forțat să o facă, tocmai ca dosarul să ajungă la expertul de la Iași, Radu Judele. Acesta a făcut expertiza și din cele trei milioane de euro, cât firma Soragmin executase din lucrări, expertul a găsit că jumătate sunt neconforme și că nu trebuie plătite. CJ Vaslui l-a ordinul lui Buzatu a reziliat contractul, având în spate această expertiză și a blocat și plata celor 3 milioane de euro către constructor. În firma Soragmin sunt acționari două dintre cele trei fete a lui Emil Savin, cunoscutul om de afaceri care deține și compania Transmir. La solicitarea lui Savin de a face o contraexpertiză, Radu Judele a spus că tot el este cel care va face lucrarea și i-a solicitat suma de 714.000 de lei.

Prins la mijloc, omul de afaceri a făcut denunț la DNA, fiindcă nu i s-a părut normal ca expertul care a făcut expertiza drumului să fie și cel care realizează și contraexpertiza, pe o sumă de aproape două ori mai mare decât ce plătise Consiliul Județean. Ca un făcut, în urma plății, expertul l-a înștiințat pe constructor că din cele aproape 80 de milioane de lei sume neeligibile, mai rămăse doar vreo șase milioane. Intrați pe fir, DNA și-a dat seama că suma cerută este de fapt o șpagă mascată cerută de expert, aflat mână în mână cu Buzatu. Și de aici s-a ajuns la ziua de vineri, când lui Buzatu i s-a făcut flagrantul pentru comisionul cerut de 10% din valoarea lucrării.

COMUNICAT de presă DNA 

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 940/VIII/2023 din data de 23 septembrie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 septembrie 2023, a unui inculpat, expert, pentru comiterea infracțiunilor de:

– luare de mită,

– trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În anul 2019, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri europene, între Consiliul județean Vaslui și o societate comercială a fost încheiat un contract de achiziție publică ce avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui.

În cursul anului 2021, în condițiile în care lucrările erau finalizate în proporție de 80%, între reprezentantul societății comerciale respective (martor în cauză) și inculpatul Buzatu Dumitru, președintele Consiliul județean Vaslui, ar fi apărut neînțelegeri referitoare la plata facturilor (cc. 3.000.000 euro) și implicit la cuantumul mitei care trebuia remisă acestuia din urmă.

În acest context, Consiliul județean Vaslui a încheiat un contract cu o societate comercială (al cărui obiect de activitate este realizarea de activități de inginerie şi consultanță tehnică) administrată de inculpat pentru a efectua o expertiză tehnică a lucrărilor executate.

După întocmirea raportului de expertiză (în care erau trecute date care nu corespundeau realității din teren), în data de 22.06.2022 respectiv în perioada 07-15.02.2023, expertul ar fi pretins de la omul de afaceri suma de suma de 714.000 mii de lei în scopul formulării unor concluzii contrare propriei expertizei efectuate în baza contractului încheiat cu Consiliul județean Vaslui și implicit de „a favoriza” societatea martorului (în sensul de a i se achita în totalitate facturile în valoare de cca. 3.000.000 euro, care i se cuveneau ca urmare a executării întocmai a lucrărilor conform caietului de sarcini).

De asemenea, pentru suma de bani pretinsă, expertul i-ar mai promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factorii decidenți din cadrul Consiliului județean Vaslui și că-i va determina pe aceștia să achite facturile emise de societatea omului de afaceri pentru lucrările executate.

În contextul menționat mai sus, expertul a primit în datele de 02.03.2023 și 27.04.2023 suma totală de 714.000 de lei.

După remiterea sumei de mai sus, inculpatul ar fi înaintat Consiliului județean Vaslui documentația tehnică privind adaptarea concluziilor expertizei tehnice pentru lucrările efectuate de către societatea martorului care a fost primită și acceptată de către factorii decidenți din cadrul instituției publice, printre care și inculpatul Buzatu Dumitru.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 24 septembrie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata