Un ales local este deranjat de Targul de pe Pietonalul Unirii
Un ales local social democrat este deranjat de Târgul de produse tradiţionale de pe Pietonalul Unirii din municipiu. Laurenţiu Maftei susţine că respectivele căsuţe din lemn îi deranjează botoşănenii ce se plimbă sau locuiesc în respectiva zonă. În acelaşi timp alesul este de părere că produsele alimentare sunt comercializate în condiţii improprii. „Vreau să aduc la cunoștință că din cele zece chioşcuri funcționează numai două la ora actuală, plus unul care mai vine din când în când de la Iași. Toți cetățenii din zonă în roagă pe domnul primar și Consiliul Local, dacă se poate, să micșoreze numărul de chioșcuri întrucât, spun ei, dă foarte urât orașului și pietonalul înseamnă loc de plimbare și nicidecum comerț cu caș de la Săveni. Eu am luat legătura cu o parte din cei care folosesc aceste chioșcuri și care își distribuie mărfurile alimentare și am constatat că nu au condiții igienico – sanitare, veterinare și ar trebui să intrăm în legalitate din acest punct de vedere”, a spus Laurenţiu Maftei. Acesta a precizat că acele căsuţe nu sunt racordate la reţeaua de apă, „iar curentul este tras prin copaci, deci improvizaţia este la ea acasă”. „Poate am luat o hotărâre pripită, poate trebuie să mai analizăm. Oricum, cetăţenii din zonă şi cei care se plimbă seara pe Unirii, vă roagă pe dumneavoastră, sunt cei care ne-au votat, să analizăm mai bine şi să vedem ce măsuri pot fi luate”, a menţionat consilierul local.




