Un ales liberal vrea tarabe sociale in Piata Centrala pentru un comert civilizat
Modul în care se desfăşoară comerţul în unele zone din Piaţa Centrală a fost motivul unei interpelări a unui ales local în şedinţa ordinară de Consiliu Local.
Consilierul liberal Maricel Maxim s-a referit la cei care vin în Piața Centrală și vând tot felul de produse din propria gospodărie. „Avem o problemă în Piața Centrală, sunt persoane fizice care vând diverse produse alimentare, respectiv urzici sau foi din viță de vie, produse din propria gospodărie și stau la intrarea în piață, lângă parcarea de la Carrefour și aș dori să găsiți o soluție în sensul în care să fie tarabe sociale la care să poată sta și acești oameni care să stea într-un mod cât de cât decent”, a spus consilierul liberal.
Primarul municipiului Cosmin Andrei a precizat că cei de la Serviciul de Administrare al Piețelor, Oboarelor și Cimitirelor va găsi o soluție pentru ca și acești oameni să vândă în mod civilizat în Piața Centrală. „Ne-am gândit să facem acest lucru și la Botoșani iar comercianții din zona la care faceți referire sunt în afara pieței. Acești comercianți au mai fost și sancționați dar trebuie să găsim și un cadru legal și până acum vă spun de ce nu s-a găsit. Vindeau, spre exemplu ciuperci. Societatea care administrează piața să le pună la dispoziție o tarabă pentru că nu au documente de proveniență și nu pot garanta că acele produse sunt conforme și sunt conforme pentru sănătatea consumatorilor, chiar dacă erau”, a precizat Cosmin Andrei.








