Trei luni pana cand Primaria va prelua Parcul Cornisa : VEZI stadiul lucrarilor

0 2.426

Constructorii vor ieşi din parcul de Agrement Cornişa la finalul lunii viitoare iar timp de două luni comisia de recepţie a lucrărilor va putea face recepţia obiectelor. Stadiul exact al lucrărilor de la această dată de la Cornişa a fost prezentat consilierilor locali în cadrul şedinţei de joi. Momentul nu a fost însă lipsit de replicile acide dintre viceprimarul Cosmin Andrei şi primarul Cătălin Fltur.
„Am primit o informare din partea dv-tră şi a d-nei Zăiceanu prin care spuneţi că toate obiectivele sunt realizate 100%, mai puţin acces calea de acces…canalizarea 99%”, a spus Cosmin Andrei. Acesta a fost întrerupt de primarul Cătălin Flutur : „Dacă vă uitaţi mai atent sunt trei poziţii care nu sunt 100% din 1308 metri din canalizare sunt 1300 făcuţi..Dacă facem un calcul regula simplă nu e 99% e 99,6%”, a spus edilul. Dialogul a continuat între cei doi :

„Am făcut a doua adresă către dv-tră mi-am arătat disponibilitatea să putem prelua ceea ce se poate prelua şi aştept răspunsul dv-tră”, a precizat viceprimarul municipiului.

„În data de 29 – 30 iulie vom ieşi din Cornişa. În două luni, vom cere Ministerului acest termen, să faceţi recepţia la Parcul de Agrement Cornişa, mi se o perioadă destul de onorabilă pentru că lucrarea este considerată finalizată în momentul în care avem şi recepţia finală. Constructorii vor ieşi pe data de 30 iulie”, a declarat primarul municipiului.

Viceprimarul Cosmin Andrei a continuat : „Eu am cerut printr-o adresă ora şi data la care să mă întrunesc cu comisia pentru a face recepţia. Dacă nu îmi spuneţi ora şi data consider că nu vreţi să facem recepţia vara aceasta. Dacă aţi mai solicitat două luni pentru recepţie înseamnă că mai aveţi de finalizat lucrările acolo”.
Primarul Cătălin Flutur susţine că : „Data şi ora o stabileşte preşedintele de comisie. Am stabilit anul trecut, când am stabilit comisia”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More