Trei amenzi pentru Nova Apaserv într-o singură zi
Trei amenzi a primit Nova Apaserv într-o singură zi în urma unui control efectuat de polițiștii locali și viceprimarul Liviu Toma.
Verificările au vizat respectarea prevederilor hotărârilor de Consiliu Local privind refacerea zonelor afectate de lucrările de intervenții la rețelele edilitare, respectiv refacerea carosabilului, trotuare și spații verzi. Amenzile au fost date pentru nerespectarea termenelor de refacere în urma unor intervenții în regim de urgență. Lucrările au avut loc pe strada Eternității, respectiv strada Codrului și strada Porumbelului. Pentru fiecare lucrare nefinalizată societatea Nova Apaserv a primit câte o amendă de 1000 de lei fiecare. „Conducerea Nova Apaserv este nevoită, conform noului regulament de eliberare a avizelor de spargere adoptat recent în CL, în maxim 10 zile calendaristice să repare străzile sau trotuarele afectate de lucrările de intervenție la rețelele de apă-canal. Având în vedere faptul că ne apropiem de sezonul rece, în care se execută mai greu lucrările de reparații, readucere la stadiul inițial al părților carosabile și trotuare în perioada imediat următoare vom intensifica activitatea de verificare în zonele de intervenție în regim de urgență, pentru asigurarea unui climat de siguranță, prevenirea unor incidente și urmărirea respectării prevederilor legale”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.




