psd parlament top
PNL top parlamentare

Transportatorii renunta la proteste : „Am obtinut o reducere la combustibil”

0 701

Operatorii de transport rutier de pasageri, cu statut de membru al FORT- Federaţia Operatorilor Români de Transport- Filiala Botoşani au anunţat că protestele programate pentru începutul lunii noiembrie şi care ar fi presupus reducerea cu 70% a mijloacelor de transport intra- şi interjudeţe au fost amânate până la o dată ulterioară.

Reprezentantul FORT Botoşani, Marian Apetrei, a discutat astăzi cu prefectul Dan Şlincu despre nemulţumirile transportatorilor, cea mai mare fiind reprezentată de preţul mare al combustibililor.
Tot astăzi, liderii FORT au negociat cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe şi ai Ministerului Transporturilor, iar în urma discuţiilor, transportatorii au decis amânarea protestelor.

În clar, am obţinut o reducere de 50 de euro la mia de litri de combustibililor şi e un început, iar discuţiile vor continua şi în următoarea perioadă”, a declarat Marian Apetrei.

Prefectul Dan Şlincu a fost informat ulterior despre amânarea pe termen nedeterminat a protestelor transportatorilor.

Ni s-a adus la cunoştinţă că problemele transportatorilor nu se reduc doar la acciza pe combustibili ci sunt mai complexe, dar suntem convinşi că Guvernul va găsi soluţiile optime la aceste probleme. În plus, mi-am exprimat disponibilitatea ca, alături de colegii din instituţiile deconcentrate şi de reprezentanţii FORT, să identificăm soluţiile locale care în final să ducă la un transport sigur pentru cetăţenii judeţului Botoşani”, a spus Dan Şlincu.

Cosma pentru oameni
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata