Tineri manageri de top 2018: Vlad Valeriu Iftime, director general, Vestra

0 629

Vlad Iftime conduce Vestra, companie din grupul de firme Elsaco, unul dintre cei mai mari furnizori pentru industria energetică din România, şi este responsabil de stabilirea obiectivelor generale ale firmei, în concordanţă cu strategia elaborată de consiliul de administraţie. El identifică oportunităţi de afaceri, asigură managementul firmei şi, bineînţeles, aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli.

„În momentul în care Divizia 4 din cadrul Elsaco Electronic trebuia să se separe şi să devină o entitate nouă, cu o nouă imagine, o nouă echipă, alte reguli şi altă structură, am crezut că nu o vom scoate nicodată la capăt. Erau multe lucruri de luat în considerare; de multe am uitat sau nici măcar nu ştiam că trebuie să le luăm în calcul. Pe zi ce trecea, tot apăreau alte şi alte provocări care ne aruncau dintr-o extremă în alta”, povesteşte Vlad Iftime, care crede că firma a reuşit pas cu pas acţionând şi adaptându-se din mers.

Cât despre cea mai mare realizare, el spune că se leagă de parteneriatul cu liderul mondial în automatizări industriale Rockwell Automation, dar şi de formarea unei „echipe tinere, puternice, ambiţioase care face din Vestra o companie competitivă”.

Vlad Iftime lucrează de la 18 ani, când a acceptat un rol de asistent marketing şi a fost primul loc unde a dat de clienţi nemulţumiţi, furioşi, care, zice el, l-au ajutat să înveţe deopotrivă cum să comunice eficient şi cum să stabilească un numitor comun favorabil pentru ambele părţi.

A avut apoi diverse joburi până când a ajuns pe poziţia de director executiv pentru una dintre cele patru divizii ale Elsaco Electronic, devenind astfel responsabil pentru o afacere de milioane de euro. „Abia aici mi-am dat seama că gestionarea unei companii e o sabie cu două tăişuri. O latură sunt oamenii şi grija ta faţă de ei şi cealaltă este businessul în sine. Provocarea cea mai mare e să le ţii pe toate în armonie.”

Vlad Iftime spune că „probabil în zece ani voi face servicii de consultanţă”

Sursa : businessmagazin.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata