parlamentare sus
achitei top

Termenul de depunere la Fisc al formularului 600, prelungit pana pe 31 martie

0 613

Formularul 600 poate fi depus la Fisc până la 31 martie, și nu 31 ianuarie, așa cum era până acum. Amânarea depunerii acestei declarații a fost făcută luni.

psd parl jos

Odată cu noua revoluție fiscală, a apărut un nou formular care trebuie depus la Fisc, până la finalul acestei luni. Este vorba despre formularul 600.

Afectaţi sunt toţi cei care au contracte de colaborare, pe drepturi de autor ori de prestări servicii sau alte activităţi, precum jocurile de noroc ori bunuri date în arendă sau închiriate. Ceea ce înseamnă că, pentru a nu pierde bani, trebuie să-şi renegocieze contractele, astfel încât să-şi acopere sumele pe care trebuie să le dea la stat.

Plăţile se vor face trimestrial, pentru cei care au încasat pe tot anul peste 22.800 de lei, adică 12 salarii minime.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata