Tătaru: De săptămâna viitoare bolnavii cu forme medii şi uşoare de COVID pot rămâne acasă

0 695

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, că de săptămâna viitoare, în baza unei ordonanţe de urgenţă care este în pregătire, cazurile uşoare şi medii de infectări cu SARS-CoV-2, precum şi cele asimptomatice, vor putea rămâne acasă, sub monitorizarea medicilor de familie, doar cazurile grave urmând să fie spitalizate. „Avem în pregătire o ordonanţă de urgenţă pentru cazurile medii şi uşoare de boală, asimptomatice, să rămână la domiciliu, sub supravegherea şi monitorizarea medicului de familie, urmând ca mijloacele de transport de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să-i ia programat pentru investigaţiile suplimentare paraclinice. În momentul în care apare simptomatologia, ei sunt duşi şi internaţi în unităţile spitaliceşti”, a afirmat Nelu Tătaru. Ministrul Sănătăţii a mai precizat că medicii de familie, prin contracte separate, suplimentare, cu Casa de Asigurări de Sănătate pot face monitorizarea prin telemedicină sau pot presta servicii medicale la Direcţia de Sănătate Publică pentru anchete epidemiologice.

 

 

 

 

 

 

 

Cosma pentru oameni
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata