Tânără reținută după ce a provocat un accident rutier și a fugit de la locul faptei

La data de 29 august 2023, în jurul orei 21:30, polițiștii botoșăneni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe drumul județean D.J. 208 H, în comuna Coșula, a avut loc un accident rutier soldat cu victime.

 

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind identificată victima, o femeie de 40 de ani, care, în urma impactului a fost proiectată în șanțul de marginea părții carosabile.

 

Conducătorul auto care s-ar fi aflat la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului, a părăsit locul faptei, fiind identificat în scurt timp, în zona unei stații peco, din municipiul Botoșani.

 

I-a fost stabilită identitatea, în persoana unei tinere, de 22 de ani, din comuna Coțușca. Aceasta a fost condusă la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost negativ.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Față de tânăra de 22 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Aceasta a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Cercetările se efectuează sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More