Tânăra rănită în accidentul de motocicletă de duminică a murit

0 1.341

Fata de 17 ani grav rănită în accidentul de motocicletă a murit.

H. P. D., fata în vârstă de 17 ani, care a fost grav rănită în accidentul de motocicletă de sâmbătă seara de la Dumbrăveni, a murit marți dimineață la Spitalul Județean Suceava.

Potrivit obiectiv de Suceava, tânăra, din comuna Curtești, județul Botoșani, a fost găsită după accident în stare de inconstiență, cu multiple traumatisme, a fost preluată de ambulanța SMURD – Terapie Intensivă Mobilă și a fost transportată către Spitalul Județean Suceava, după ce medicii s-au chinuit zeci de minute să o stabilizeze. Conform dr. Dan Teodorovici, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Suceava, fata de 17 ani a ajuns la UPU în comă, fiind politraumatizată, în șoc hemoragic, intubată si ventilată mecanic. Aceasta a fost internată pe secția de chirurgie infantilă în sectorul ATI.

 

Reamintim că, sâmbătă, 30 septembrie, la orele 22.04, Dragu Denis-Mihai, în vârstă de 18 de ani, din satul Cristești, județul Botoșani, în timp ce se conducea motocicleta marca Yamaha pe D.N. 29, din direcția Salcea către Dumbrăveni, transportând-o pe pasagera H. P. D., în vârstă de 17 ani, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcței de mers într-o curbă la dreapta semnalizată corespunzător prin marcaje și indicatoare rutiere, părăsind suprafața carosabilă.

 

Motocicleta a rulat apoi pe un teren agricol din apropierea drumului național, cei doi fiind proiectați într-un lan de porumb aflat la o distanță de 70 metri de locul părăsirii suprafeței carosabile. Conducâtorul motocicletei a murit pe loc în urma accidentului.

 

Conform cercetărilor poliției, băiatul de 18 ani nu deținea permis de conducere, iar motocicleta nu era înmatriculată

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata