Tânăr surprins în flagrant de polițiști. Acesta a fost sancționat cu peste 4.000 de lei

0 119

La data de 29 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Hudești, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, tânărul nu avea niciun document dintre cele prevăzute de lege, asupra sa, iar autoturismul nu avea efectuată inspecția tehnică periodică, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 4.600 de lei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără perm

is.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata