Tânăr reținut de polițiștii din Săveni: Băut, nu a oprit la semnalul polițiștilor

0 182

Tânăr reținut de polițiștii din Săveni. Acesta nu a oprit la semnalele polițișilor, întrucât era băut și conducea un autoturism fără asigurare și ITP

La data de 30 ianuarie 2025, în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.

Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, iar în scurt timp conducătorul auto a pierdut controlul asupra volanului și a intrat într-un șanț, rezultând doar pagube materiale. Ulterior, a fost stabilită identitatea acestuia, în persoana unui tânăr de 28 de ani, din comuna Știubieni. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai mult decât atât, autoturismul pe care îl conducea nu era asigurat cu poliță obligatorie și nici nu avea efectuată inspecția tehnică periodică.

Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More