Sute de botoșăneni cumpără vechime în muncă pentru a putea ieși la pensie

0 371
Botoșănenii care se apropie de vârsta de pensionare și nu au atins stagiul minim de cotizare, mai pot cumpăra vechime și în acest an.
Persoanele care vor să acopere perioadele în care nu au cotizat la sistemul de pensii de stat pot face acest lucru până la finalul lunii august 2023. Acestea trebuie să semneze un contract de asigurare socială cu casa de pensii și să plătească contribuția într-o singură tranșă sau în tranșe lunare până la data de 31 august 2023.
La nivelul Casei Județene de Pensii Botoșani sunt încheiate 601 contracte potrivit OUG 163/2020. Contribuţia lunară se calculează în funcţie de salariul minim pe economie.  „Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale. Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare”, a declarat Ioan Buzilă, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Botoșani.
simio cosma
Contribuţia lunară se calculează în funcţie de salariul minim pe economie. Cum de la 1 ianuarie 2023 salariul minim brut pe țară este de 3.000 de lei, contribuția lunară la sistemul public de pensii crește de la 638 lei cât era în 2022, la 750 lei în 2023. Astfel, contribuția la sistemul public de pensii este de 9.000 de lei în acest an. Banii pot fi plătiţi toţi odată sau eşalonat, după încheierea unui contract cu casa de pensii.
Valoarea contractelor încheiate la nivelul instituției botoșănene este de 7.567.257 de lei iar suma încasată până pe 10 martie este de 5.912.865 de lei.

Pot fi cumpăraţi până la 6 ani de vechime în muncă, până la data de 31 august.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata