Sute de botoşăneni au participat azi la manifestarea dedicata Zilei Imnului National
Sute de botoşăneni au participat azi alături de oficialitățili la manifestărea dedicată Imnului Național.
Toate cele şase imnuri ale statului român, începând cu cel din 1862 şi încheind cu „Deşteaptă-te, române” au fost interpretate astăzi, în cadrul evenimentului „Ziua Imnului Naţional”, organizat de Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani şi Garnizoana Botoşani.
„Mulţumim tuturor botoşănenilor care au răspuns invitaţiei de a participa la acest eveniment şi mulţumim celor fără de care acţiunea nu ar fi fost atât de apreciată: membrii Muzicii Militare a Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”, Corului bărbătesc dirijat de prof. Laurenţiu Palade, col.dr. Sergiu Balanovici, şeful Secţiei Memorialistică a Muzeului Judeţean, precum şi cadrelor MAI şi MApN care au sprijinit derularea sa.”, a declarat prefectul judeţului Dan Slincu.Organizarea Zilei Imnului Naţional a presupus cooptarea mai multor structuri ale Ministerului Apărării Naţionale, ale Ministerului Afacerilor Interne, dar şi personalităţi publice ale judeţului.
Pentru Ziua Imnului, la Botoşani au fost invitaţi membrii Muzicii Militare Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” de la Iaşi, care au asigurat fundalul sonor Corului bărbătesc coordonat de prof. Laurenţiu Palade în interpretarea celor cinci imnuri cu versuri dar şi primului imn oficial al statului român, intonat între 1862 şi 1884.
Implicaţi în evenimentul de astăzi au fost şi elevi de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi precum şi poliţişti de frontieră care au împărţit botoşănenilor prezenţi steguleţe. De asemenea, pe lângă plutoanele de militari care au defilat, la eveniment au participat şi militari care au asigurat asistenţa precum şi poliţişti locali, paramedici şi jandarmi care au asigurat buna desfăşurare a evenimentului.
De remarcat este şi contribuţia Muzeului Judeţean, prin lecţia de istorie oferită de şeful Secţiei Memorialistică, col.dr. Sergiu Balanovici, odată cu prezentarea fiecărui imn oficial al statului precum şi contextele istorice aferente.
De asemenea, la buna derulare a evenimentului au contribuit şi reprezentanţii Şcolii de Arte şi Meserii „George Enescu”, ai Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi ai Orchestrei „Rapsozii Botoşanilor”, precum şi Primăria Municipiului Botoşani.
„Evenimentul de astăzi se înscrie în seria evenimentelor pe care le-am pregătit pentru botoşăneni în Anul Centenar. În urmă cu o lună am sărbătorit Ziua Drapelului, atunci când au fost prezentate toate drapelele oficiale ale statului român, începând cu anul 1948. Acum au fost prezentate toate imnurile oficiale ale statului, de la cel din 1862 până la „Deşteaptă-te, române!” Ne dorim ca aceste incursiuni în istorie să retrezească în noi mândria de a fi români, chiar cu toate problemele pe care le avem”, a declarat prefectul Dan Şlincu.
Conducerea Instituţiei Prefectului- Judeţul Botoşani mulţumeşte tuturor colaboratorilor pentru sprijinul acordat şi pentru efortul depus şi îi asigură de toată recunoştinţa.