SURSE Un nou eșec la negocierile din coaliție: Problema administrației locale este în aer

Liderii coaliției de guvernare s-au întâlnit, miercuri, pentru a negocia reforma în administrația locală, dar conform surselor nu s-a degajat nicio soluție, iar ședința a fost întreruptă, urmând a avea loc o nouă întâlnire în perioada următoare.

Conform stiripesurse.ro, liderii coaliției nu reușesc să ajungă la un consens privitor la strategia de urmat, Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan fiind în tabere total opuse.

Legea privind reforma în administrația locală face parte din Pachetul 2 de măsuri, iar premierul Ilie Bolojan a scos-o urmând să aibă loc negocieri.

O nouă ședință a coaliției ar urma să aibă loc săptămâna viitoare, marți.

La mai bine de o lună de la izbucnirea conflictului, liderii partidelor se ceartă pe direcția de urmat: PSD, prin Sorin Grindeanu, respinge ideea concedierilor cerute de premierul Ilie Bolojan și cere reducerea cheltuielilor, nu a oamenilor. De cealată parte prim-ministrul nu pare să cedeze și vrea concedieri. Deja, șeful Execitului a pierdut o luptă în fața social-democraților, cea legată de plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, avertizează că discuțiile interminabile din coaliție privind reforma administrației locale pot afecta grav stabilitatea politică. El consideră că amânarea deciziilor transmite un semnal negativ și cere ca partidele să ajungă rapid la o soluție.

„Dacă nu se ajunge la un acord în câteva săptămâni, faptul că reluăm lună de lună această temă devine dăunător pentru coaliție”, a explicat ministrul UDMR, într-o intervenție la Digi24.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More