Stefan Balauca : Cinci medalii internationale : „M-am simtit adesea ca un ambasador” – VIDEO –

0 710

Elevul Ştefan Bălăucă este cel care a adus cinste educaţiei botoşănene atât la nivel naţional dar şi internaţional.Azi a obţinut pentru rezultatele sale distincţia de „Cetăţean de onoare”. Premiul a fost înmânat de primarul Cătălin Flutur, în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local.

„Retrăiesc clipele de la fiecare festivitate de premiere de la concursuri și olimpiade, atât din țară cât și străinătate. Acest titlul mă bucură și pe mine, dar poate mai mult pe cei din familia mea, pe toți cei care mă cunosc, pe profesorii din Colegiul Național Mihai Eminescu, pe doamna mea învățătoare cât și și pe profesorii care m-au pregătit în cadrul loturilor naționale, profesori de la alte licee din țară, profesori universitari, cărora vreau să le mulțumesc din inimă. (…) M-am simțit adesea ca un ambasador al umanității și al prieteniei în țara mea către alte state ale lumii. Invitându-mă pe mine aici i-ați invitat pe colegii mei din generație, pe cei mai mici, pe cei mari, pentru a ne uni țelurile și pentru a da viață valorilor din știință, cercetare, cultură, arte, sport. Vă mulțumesc pentru această onoare și vă asigur de respectul meu și a generației mele”, a spus Ştefan Răzvan Bălăucă.

VIDEO

 

Cosma pentru oameni
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata