Stații de transport pentru călători modernizate de municipalitate

0 375

Stații de transport pentru călători reabilitate de municipalitate.

 

Botoșănenii care circulă cu mijloacele de transport în comun au la dispoziție 13 stații reabilitate.

Primăria Municipiului Botoșani a încheiat un contract cu SC MIRACONS PROIECT SRL, prin care s-a angajat în modernizarea stațiilor de adăpost pentru călători pentru transportul urban.

Sunt 13 stații noi cu perete, laterale și acoperiș din sticlă securizată, panouri publicitare și bănci.

Zonele unde au fost amenajate acestea sunt:

-Calea Națională (zonele Bazar, Direcția de Taxe și Impozite Locale, Biserica Sf. Ilie, Stadionul Municipal, sediul administrativ Delgaz, Gară)

simio cosma

-Str. I. C. Brătianu, la intersecția cu str. Eternității

-str. Grivița

-Str. Primăverii, la intersecțiile cu str. Prieteniei și O. Onicescu

„Dezvoltarea și eficientizarea serviciului de transport public local este una din principalele direcții strategice la nivel municipal. S-a impus și o modernizare a stațiilor – adăpost de călători pentru transportul urban, obiectiv pe care l-am îndeplinit”, a precizat primarul Cosmin Andrei, adăugând că acestea sunt doar o parte din modernizările prin care va trece transportul public, ținând cont de proiectele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) privind achiziția de autobuze electrice și stații digitale pentru municipiul Botoșani.

Stațiile de adăpost reabilitate se aflau într-o stare avansată de degradare.

Prin noile stații de adăpost călători, moderne și dotate cu mobilier urban, se vor asigura condițiile civilizate de transport public.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata