Nouă incendii au avut loc, din 2010 încoace, în spitale din România. cel mai grav a fost cel de la Maternitatea Giulești.16 martie 2010 – Spitalul Judeţean Drobeta-Turnu Severin

Şapte copii şi 15 cadre medicale au fost evacuate de la etajul cinci al Spitalului Judeţean din Drobeta-Turnu Severin, din cauza unui incendiu izbucnit la camera de gardă a secţiei de Pediatrie, pe 16 martie 2010.

 

Atât copiii internaţi în spital, cât şi cadrele medicale riscau să se intoxice cu bioxid de carbon, dacă operaţiunea de evacuare şi aerisire a saloanelor nu s-ar fi efectuat la timp.

 

16 august 2010 – Maternitatea Giulești din Capitală

Cel mai grav incendiu s-a produs pe 16 august 2010 la secţia de Reanimare a Maternităţii Giuleşti din Capitală.

 

Trei nou-născuţi au decedat în seara tragediei. Opt bebeluşi au fost transportaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu – patru dintre aceştia, cu arsuri pe 30, 40 şi 50 la sută din suprafaţa corpului -, iar trei dintre ei s-au stins în zilele de după incendiu, ridicând numărul victimelor la șase.

 

18 noiembrie 2013 – Spitalul Floreasca București

Un incendiu a izbucnit de la panoul electric al Spitalului Floreasca, dar a fost stins până la venirea echipajelor de pompieri. Focul a fost provocat de un scurtcircuit la reţeaua electrică. Nu au existat victime.

 

15 februarie 2014 – Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati, Botoșani

Incendiul s-a manifestat la etajul şase al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati, unde se afla secţia de chirurgie.

Nu au fost victime.

3 aprilie 2015 – Spitalul Vechi din municipiul Satu Mare

Focul s-a propagat de la Secţia de Psihiatrie Cronici, aflată la subsol, unde un pacient a dat foc unei saltele.

 

Au fost doi răniți, un bărbat și o femeie, bărbatul cu arsuri de gradul 3 și 4 pe 10% din corp, iar femeia, cu arsuri superficiale.

 

7 iunie 2015 – Spitalul Judeţean Baia Mare

Incendiul din Spitalul Judeţean Baia Mare a izbucnit la etajul I, chiar deasupra Unităţii de Primire Urgenţe, cel mai probabil de la o ţigară aprinsă aruncată de la etajele superioare.

Nu a fost nevoie de evacuarea personalului sau pacienţilor şi nimeni nu a fost rănit.

 

19 noiembrie 2015 – Spitalul din Simeria

Incendiul petrecut la spitalul din județul Hundoara a fost de proporţii, dar nu a făcut victime. S-a manifestat la etajul 1 al clădirii. Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate.

 

10 martie 2018 – Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia

O infirmieră a fost rănită în incendiul izbucnit într-un salon de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia. Femeia a suferit arsuri de gradele 1 şi 2 pe mai mult de 20% din corp. O altă asistentă a fost intoxicată cu fum.

 

Incendiul s-a produs într-un salon situat la etajul al II-lea, nefiind necesară evacuarea bolnavilor din celelalte saloane. În salon se aflau două persoane, din care una era decedată înainte de izbucnirea focului.

11 aprilie 2018 – Institutului de Boli Cardiovasculare din Iaşi

Un puternic incendiu a izbucnit la etajul şase al Institutului de Boli Cardiovasculare din Iaşi, 18 pacienţi fiind evacuaţi.

 

În momentul producerii incendiului, în clădire se aflau 120 de persoane, acestea fiind transferate la alte unităţi medicale.

 

Unul dintre pacienţii transferaţi de la Terapie Intensivă, din clădirea în care a avut loc incendiul, a murit la Institutul Regional de Oncologie.

 

Pentru stingerea incendiului care a afectat o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi a fost nevoie de mobilizarea a 62 de pompieri, intervenţia a opt autospeciale de stingere şi a autoscării. Focul a fost stins după mai bine de şase ore de la izbucnire.

Acesta ar fi izbucnit din cauza supraîncălzirii instalaţiei electrice vechi.