Spectacol de teatru pentru copiii din Balta Arsa oferit de ALDE
Miercuri, 27 Martie 2019, OFLDE BOTOSANI a sarbatorit Ziua Mondială a Teatrului – locul unde plânge și râde sufletul impreuna cu actorii “Teatrului Vasilache” și cei 85 de elevi din Școala Primara “Balta Arsa”, comuna Corni.
Presedintele TLDE, avocatul Eduard Luca, candidatul ALDE Botosani la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, a fost prezent alaturi de doamna profesor Oana Gîtman, presedinte OFLDE Botosani.
La școala din localitatea Balta Arsă a fost o zi specială sărbătorită de elevi și de cadrele didactice așa cum se cuvine. Cu toții au asistat la un spectacol oferit de actorii Teatrului Vasilache, cu sprijinul organizației ALDE Botoșani. Bucuria și entuziasmul celor mici nu pot fi descrise în cuvinte. Nu au fost niciodată la un spectacol de teatru și au fost cuceriți de actorii botoșăneni.
Evenimentul a fost pus la cale de doamnele din cadrul organizației județene ALDE Botoșani, care promit că vor mai face și alți copii fericiți cu astfel de surprize.
Și ca să încheie ziua în aceeași notă, la final, toți copiii au primit câte o carte.
Comunicat de presa ALDE