Sofia Vicoveanca și Daniela Condurache, nevoite să plece de la Orchestra Rapsozii Botoşanilor

0 861

Cele două cântăreţe de renume au plecat de la Orchestra Rapsozii Botoşanilor, iar asta pentru că ar urma să fie interzis cumulul pensiei cu salariul.

Managerul interimar, Dan Doboş a precizat că pe viitor cele două artiste vor putea participa la spectacolele Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor”, dar vor fi plătite în regim de colaborare.

Acesta a mai precizat că ambele artiste și-au încheiat contractul de muncă la această instituție, de la data de 31 martie 2021. Astfel, potrivit antena3, Sofia Vicoveanca și-a încetat contractul „prin acordul părților”, iar Daniela Condurache avea contract pe durată determinată, până la data de 31 martie 2021, contract care nu a mai fost prelungit. Deşi acest proiect de lege este intens disputat, nu este încă în vigoare.

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata