Fed mare
Cos mare
GIF PRO

Soferii vor putea fi identificati in trafic daca nu au asigurare RCA

0 576

Şoferii vor putea fi identificați dacă nu au RCA! În cursul zilei de marți, 5 februarie vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară a declarat că șoferii care nu au asigurare ar putea fi identificați foarte simplu, prin intermediul camerelor de la Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Cu ajutorul acestora se poate verifica rovinieta. Directorul CNAIR, Narcis Neaga, a afirmat că tehnic se poate realiza proiectul în cauză, dar există mai multe „sensibilităţi” care l-ar putea opri, în zona supravegherii. Un protocol cu asiguratorii trebuie încheiat întâi de toate. „Este o idee pe care am preluat-o, nu îmi aparţine, nu am drepturi de autor. Am preluat-o şi este o idee interesantă pe care ar trebui să o discutăm cu CNAIR, pentru a încerca să vedem în ce măsură există posibilitatea şi tehnică şi de realizat tehnic, astfel încât, odată cu citirea numerelor maşinilor şi identificarea lipsei rovinietei, să se facă o matchuire cu bazele de date, astfel încât să se identifice şi maşinile neasigurate prin asigurarea obligatorie RCA”, a spus Cristian Roșu, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară.   „Din punct de vedere tehnic, se poate. Aş vrea însă să înţelegeţi un context: în jurul camerei există trei actori importanţi. Este CNAIR-ul, care urmăreşte dacă s-a plătit sau nu s-a plătit tariful de rovinietă sau peajul la Feteşti, există Poliţia, care are baza de date, şi există conexiunea realizată prin STS”, a precizat Neaga.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata