Sistemul de supraveghere video va fi mutat de la Casa Cărții
Sistemul de supraveghere video va fi mutat de la Casa Cărții.
Primarul municipiului Cosmin Andrei a anunțat că acesta va fi integrat într-un sistem mai amplu cu un dispecerat de monitorizare a traficului și gestionarea intersecțiilor semaforizate.
Investiția va fi realizată printr-un proiect cu fonduri europene într-o clădire de pe Calea Națională care era administrată de Locativa.
„Cu fonduri europene vom muta dispeceratul de la Casa Cărții în clădirea de pe Calea Națională unde trebuia să funcționeze un showroom al societății Locativa. Am realizat documentația și în perioada următoare scoatem la licitație mutarea acestui dispecerat de la Poliția Locală, care este acum în sediul de la Casa Cărții, și în integrăm cu un dispecerat de monitorizare a traficului și gestionarea intersecțiilor semaforizate. Un proiect cu fonduri europene foarte ambițios și provocator. În acest moment, în dispeceratul de la Casa Cărții avem un perete de monitoare, dar odată cu ce dezvoltăm în municipiul Botoșani închipuiți-vă ce va fi în clădirea de pe Calea Națională”, a declarat primarul Cosmin Andrei.