Sindicalistii din educatie: Scolile trebuie sa primeasca banii direct de la ministerul de Finante, nu prin primarii

0 646

Sindicaliştii din educaţie i-au cerut premierului Mihai Tudose, în urma unor discuţii care au avut loc la Guvern, ca şcolile să primească banii direct de la ministerul de Finanţe, nu prin primării, aşa cum se întămplă în acest moment. Sindicaliştii cer renunţarea la costul per elev.

„O modificare importantă care este luată în discuţie este modul de finanţare al unităţilor de învăţământ, mai exact fiecare şcoală să primească fonduri direct de la Ministerul Finanţelor Publice, şi nu prin intermediul primăriilor, cum se întâmplă în acest moment. Se ia în discuţie şi renunţarea la costul standard per elev, întrucât salariile din educaţie sunt stabilite prin lege, iar acest cost standard nu se mai justifică”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Sindicaliştii speră ca toate aceste iniţiative să fie luate în considerare odată cu schimbarea legii educaţiei şi nu exclud declanşarea unui conflict de muncă.

“În perioada următoare vor fi demarate discuţii pe o nouă lege a educaţiei în România, care să se aplice începând cu data de 1 septembrie 2018. Guvernul susţine, de asemenea, că programele şcolare trebuie regândite din temelii, iar Ministerul Educaţiei urmează să stabilească procedura de lucru. Toate aceste concluzii vor fi comunicate membrilor noştri de sindicat, alături de care vom decide strategia în perioada următoare. Anunţăm că există riscul declanşării unui conflict de muncă”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.

La începutul anului 2017, Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, o creştere a costului per elev de la 3.043 la 3.740. Potrivit hotărârii, sunt alocate 13,9 miliarde de lei pe an pentru peste trei milioane de elevi beneficiari. Chiar dacă sumele au fost majorate, România oferă tot cei mai puţini bani elevilor.

Costul standad per elev înseamnă banii pe care statul îi oferă pentru fiecare elev în parte. Acest cost este o finanţare de bază în care sunt incluse mai multe cheltuieli. Cea mai mare sumă este folosită pentru plata salariilor profesorilor. Din restul banilor se achiziţionează bunuri materiale cum ar fi: cretă, bănci, manuale, scaune, necesarul pentru evaluările naţionale ale elevilor. Asociaţiile de elevi spun că în urma acestei împărţiri a banilor părinţii tot sunt nevoiţi să plătească anumite bunuri de care elevii ar trebui să beneficieze gratuit.

Cosma pentru oameni
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata