Simulare Evaluarea Națională: Sute de elevi au fost absenți la limba română

0 98

În județul Botoșani s-au înscris, în vederea susținerii simulării Examenului de Evaluare Națională 2021, 3425 de elevi din clasele a VIII-a.

La proba scrisă de astăzi, disciplina Limba și literatura română, au fost prezenți 3170 de elevi (92,55%). Au absentat 255 de elevi (7,45%). Nu au fost elevi eliminați pentru tentativă de fraudă.

Probele simulării Examenului de Evaluare Națională sunt programate astfel:

29 martie 2021: Limba și literatura română

30 martie 2021: Matematică

Lucrările vor fi corectate până în data de 16 aprilie 2021. Rezultatele elevilor vor fi aduse la cunoștința elevilor și părinților de către profesorii de la clasă, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare. Rezultatele obținute de elevi la simularea examenului de Evaluare Națională nu se vor afișa și nu vor putea fi contestate.

La nivelul fiecărei unități de învățământ se vor analiza rezultatele obținute, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare.

Precizăm că, în fiecare zi, probele scrise încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.

Elevilor li s-a adus la cunoștință că este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii au fost informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.

În organizarea și desfășurarea simulărilor naționale se aplică toate prevederile legale actualizate, în vigoare, pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata