Sfântul Ioan Botezătorul, sărbătorit pe 7 ianuarie

0 542

În fiecare an, pe data de 7 ianuarie, creștinii din toată lumea sărbătoresc Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. În calendarul de zile libere în 2024 au fost adăugate două zile, Bobotează și Sf. Ioan.

Pe 7 ianuarie, peste 300.000 de românce își sărbătoresc ziua onomastică, purtând numele Ioana și aproximativ 140.000 numele Ionela. În ceea ce privește bărbații, peste 400.000 poartă numele Ion, peste 500.000 pe cel de Ioan și peste 320.000 se numesc Ionuț. În această zi, se sărbătoresc și cei care poartă derivate din numele Ion și anume Oana, Nelu, Jana, Ionuța, Ionelia, Jan sau Ivan.

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Mama sa, pe nume Elisabeta, era descendentă a lui Aaron. Fiind înaintați în vârstă, aceștia își doreau tare mult un copil pentru care se rugau Domnului. Îngerul îl vestește pe Zaharia astfel: El va fi pentru tine o pricină de bucurie și veselie, și mulți se vor bucura de nașterea lui. Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură amețitoare, și se va umple de Duhul Sfînt încă din pântecele maicii sale. El va întoarce pe mulți din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul și puterea lui Ilie, că să întoarcă inimile părinților la copii, și pe cei neascultători la umblarea în înțelepciunea celor neprihăniți, că să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El. (Lc1.14-17)

Tradiții și obiceiuri de Sf. Ioan

Sf. Ioan este considerat ocrotitorul pruncilor, iar mamele se roagă lui pentru a naște copii sănătoși, fără malformații.

 

Prin popor umblă o tradiție de secole întregi, conform căreia cine nu se bucură în ziua de Sf. Ioan va fi trist tot anul.

Se spune că în dimineață zilei de Sfântul Ioan fiecare om trebuie să stropească cu agheasmă nouă (de la Bobotează) casa și gospodăria, pentru a fi ferit de boli tot anul.

Tradiția mai spune că după Sfântul Ioan se botează gerul, adică frigul se înmoaie, iar temperaturile încep să crească.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More