Service auto cuprins de flăcări în municipiul Botoșani. Două mașini au fost distruse
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, în parcarea unui service auto din municipiul Botoșani. Două autoturisme au fost cuprinse de flăcări. Un bărbat a observat flăcările și a sunat după ajutor la pompieri.
La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Aceștia au constatat faptul că ardeau două autoturisme, cu flacără și degajări mari de fum, dar și o parte din geamurile și ușile service-ului auto. Din cauza căldurii degajare au fost afectate o altă mașină, dar și aproximativ 70 de metri pătrați din acoperișul service-ului auto.
Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga clădire, cu o suprafață totală de aproximativ 300 de metri pătrați, dar și la alte patru autoturisme din apropiere.
Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.