Senatorul PNL Botosani, Costel Soptica: „Este intolerabil ca un pacient sa fie purtat patru zile prin spitale!”

0 611

Senatorul liberal Costel Şoptică a acuzat public situaţia incredibilă a unui pacient din Botoşani, care a fost plimbat patru zile prin spitale până i s-a găsit un pat pentru a fi tratat. În acest sens, liderul PNL Botoşani a adresat o interpelare parlamentară ministrului Sănătăţii, Florian-Dorel Bodog, căruia i-a cerut lămuriri referitor la acest eveniment nedorit.
„Cunoaşteţi situaţia incredibilă în care s-a aflat un septuagenar din municipiul Botoşani, rănit grav într-o explozie produsă într-un apartament, plimbat zile întregi până i s-a găsit un pat într-o unitate medicală specială pentru arşi. Deşi deflagraţia a avut loc vineri, pacientul de 71 de ani a ajuns abia în cursul dimineţii de marţi la Spitalul „Bagdasar Arseni” din Bucureşti, după ce anterior fusese transferat la Iaşi. Practic vorbim de aproape patru zile în care pentru omul respectiv nu s-a găsit o soluţie, acest timp pierdut fiind extrem de important pentru şansele de recuperare a bolnavului”, a argumentat Şoptică, în documentul oficial înaintat conducerii MS.
În finalul interpelării, senatorul botoşănean i-a cerut imperios ministrului Bodog să răspundă câtorva întrebări: „1. De ce a fost nevoie de patru zile pentru ca pacientul botoşănean care a suferit arsuri grave în urma exploziei să poată ajunge într-un final într-o unitate de specialitate unde să fie tratat?; 2. Cum aveţi în vedere rezolvarea lipsurilor cu care se confruntă centrele de arşi din ţară?; 3. Care sunt în acest moment unităţile spitaliceşti pregătite pentru a primi pacienţi arşi şi care este situaţia celor aflate în incapacitate de funcţionare?”.
„Faptul că ministrul Sănătăţii a recunoscut public că sistemul medical autohton este depăşit în ceea ce priveşte capacitatea de a prelua pacienţii arşi, este evident că nu rezolvă problema, i-am şi transmis acest lucru! Majoritatea centrelor din ţară se confruntă cu neajunsuri cronice: capacitate extrem de redusă, lipsă de aparatură, management neprofesionist, etc.. Aştept să văd răspunsul ministrului, deoarece astfel de situaţii sunt intolerabile în România europeană a anului 2017”, a concluzionat preşedintele PNL Botoşani.

simio cosma

Biroul de Presă al Senatorului PNL Botoşani Costel Şoptică, 28 septembrie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata