Senatorul Doina Federovici : “Parlamentarii PSD Botoșani au trimis acasă Guvernul Orban!”

0 159

Organizația PSD Botoșani a anunțat astăzi că prin votul parlamentarilor social-democrați, „Guvernul Austeritate – Nu am bani” a fost trimis acasă.

 

I-am demis pe liberalii care le-au întors spatele botoșănenilor și tuturor românilor! Ne-am ținut de cuvânt și am dus până la capăt moțiunea de cenzură împotriva PNL! Ajunge cu blocarea investițiilor! Ajunge cu oprirea dublărilor de alocații! Ajunge cu anulările contractelor pentru construcția de autostrăzi! Ajunge cu diminuarea fondurilor pentru spitalele de stat! Ajunge cu amputarea Programului Start-Up-Nation! Ajunge cu desfințarea măsurilor pentru sprijinirea fermierilor români! Ajunge cu amanetarea viitorului României! Ajunge cu habarnismul și amatorismul miniștrilor de țeapa Ministrului – Grindă, Ministrului – Drum forestier, Ministrului – Falimentarul Sănătății, Ministrului – Pensii Plafonate, Ministrului – Educație pe furiș în școli și celorlalți miniștrii care și-au bătut joc de români!”, declară Doina Elena Federovici, președintele PSD Botoșani.

Parlamentarii PSD Botoșani vor folosi toate instrumentele democratice pentru a fi respectate drepturile copiilor, salariaților, pensionarilor, antreprenorilor autohtoni, fermierilor români și fiecărei categorii sociale și profesionale din România pentru a se relua investițiile în fiecare comunitate locală! Interesele botoșănenilor sunt pe primul loc pentru PSD Botoșani! Așa cum v-am obișnuit, toți membrii PSD Botoșani de la consilieri locali, județeni, primari și parlamentari vor fi în mijlocul botoșănenilor pentru a-i consulta cu privire la necesitățile urgente care trebuie rezolvate în fiecare comunitate locală din județ.

„Astăzi, PSD a pus capăt împrumuturilor fără număr ale pseudo-economistului Cîțu! PSD a reușit să închidă o perioadă neagră din istoria României a „Guvernului nu am bani”, care a dus toată țara în haos în doar 3 luni de zile!”, declară Marius Constantin Budăi, președintele executiv al PSD Botoșani.

COMUNICAT DE PRESA PSD BOTOSANI

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata