Senator Ovidiu Jitaru: Constat că niște oameni care persistă în greșeli nu au cum să fie în fruntea țării
Nu îl pot contrazice pe premierul Ilie Bolojan, însă pot constata cu amărăciune că a avut dreptate. ”Când alimentele se termină sau sunt închise bine, șobolanii părăsesc cămara”, cam așa s-ar traduce ceea ce încearcă să facă acum colegii noștri de coaliție.
Toată lumea a vrut o schimbare și, acum, când aceasta se produce, deodată nu mai e bună. Schimbarea a fost așteptată și dorită de toți românii, se pare că nu și de PSD, care vrea acum, exact cum premierul a sesizat, un guvern marionetă pe care să-l poată manevra ei după bunul plac.
De ce deranjează listarea la bursă a companiilor de stat? Listarea la bursă nu înseamnă înstrăinare. Înstrăinare a fost ce a făcut PSD cu Adrian Năstase, când au vândut Petromul pe nimic. Listarea la bursă înseamnă echilibru, acționari mulți, supraveghere fiscală, într-un cuvânt, disciplină. Exact ceea ce PSD nu vrea, pentru că probabil mai au multe cutii de pantofi de umblat cu bani și de ascuns prin dulapuri.
Prim-ministrul Ilie Bolojan nu va pleca pentru că vrea PSD și când vrea PSD. Sunt lângă el, pentru că omul acesta și-a asumat o responsabilitate pe care niciun politician nu și-a asumat-o vreodată. Și, când sunt dezvăluite și blocate schemele jafului național, e dureros pentru unii care și-au făcut un scop de a trăi din politică. Când corabia corupției se scufundă, cine o părăsesc primii? Vă las pe voi, stimați colegi din coaliție, din PSD, să răspundeți la asta. Și, după aceea, să vă gândiți dacă premierul a avut dreptate sau nu.
Mai pe scurt, Ilie Bolojan trebuie să rămână și va rămâne, indiferent ce vor unii sau alții deranjați de schimbare. Nu cred că familia Manda de la Craiova are competențe în a schimba guverne, oricâte târguri de Crăciun ar organiza. Un premier nu e un Moș Crăciun să împartă daruri, așa cum cred ei. Și nu cred că toți cei care-și dau poze sub aceeași lozincă că s-au săturat și vor să pună punct sunt calificați în a fi niște vectori de opinie.
Se spune că ”ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, dar PSD persistă în a-și schimba propriile guverne. A pățit-o Grindeanu, schimbat de aceiași PSD-iști care, astăzi, nu vor schimbarea și se vede că nu a învățat nimic din asta.
Cu scuzele de rigoare, constat că niște oameni care persistă în greșeli nu au cum să fie în fruntea țării. Așa că, mai bine, dragi colegi, puneți osul la treabă și recăpătați-vă demnitatea și încrederea oamenilor, în caz că sunteți interesați de așa ceva. Dacă nu, vă doresc multă baftă cu Simion, Șoșoacă și păpușarii ruși din spatele lor.
Ovidiu Jitaru







