Se schimba vremea: Asteptam lapovita si ninsori la munte, ploi si vant in rest

0 643

În zilele următoare, vremea se va schimba radical. Vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, iar în unele regiuni vor fi ninsori și lapoviță, avertizează meteorologii.Luni, 13 aprilie, vremea va fi deosebit de caldă și pe spații mici vor fi averse și descărcări electrice, în zonele montane și submontane.

Marți, 14 aprilie, va fi însă foarte frig în nord, vest și în centru și va ploua pe arii extinse. În Maramureș, Transilvania, zona subcarpatică a Moldovei, iar din orele serii și în dealurile sudice, vor fi ninsori și lapoviță. La munte, va ninge viscolit și se va depune strat consistent de zăpadă. În jumătatea de sud a țării, după prânz vor fi averse și descărcări electrice, iar seara, trecător, vor fi precipitații mixte. Izolat, cantitățile de apă vor fi însemnate și vor fi condiții de grindină sau măzăriche. Vântul va sufla cu 65 km/h în centru, sud și în est.

Miercuri, 15 aprilie, vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor, iar de joi, 16 aprilie, se va încălzi.

La munte, luni, doar pe spații mici vor fi averse și posibil descărcări electrice. Din orele serii, la altitudini mari, ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare. În special în nordul Carpaților Orientali se va depune un strat de zăpadă de 10…15 cm, iar vântul va depăși 90 km/h.

Marți, va ninge pe arii extinse și se va depune strat de zăpadă local consistent. În Carpații Meridionali, rafalele de peste 100 km/h vor viscoli ninsoarea.

De la mijlocul săptămânii, vremea se va ameliora și se va încălzi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More