parlamentare sus
achitei top

Se redeschid şcolile? O instanţă din România a decis că suspendarea cursurilor faţă în faţă este nelegală

0 201

O instanţă din România a admis ca fiind nelegală prevederea prin care au fost suspendate activitățile didactice față în față în unitățile de învățământ din judeţul Iaşi. Tribunalul Iași a admis solicitarea Asociației Școlilor Particulare şi a unităților școlare membre ASP din Municipiul Iași anularea parțială a Hotărârii nr.76/04.11.2020 a Comitetului pentru Situații de Urgență Iași, şi anume anulare a articolelor care prevăd suspendarea activităților didactice față în față în unitățile de învățământ. „Instanța a admis ca fiind nelegală prevederea prin care au fost suspendate activitățile didactice față în față în unitățile de învățământ”, se arată într-un comunicat al ASP.

psd parl jos

Se redeschid şcolile? „În data de 25 noiembrie va avea loc primul termen în procesul în care solicităm și anularea prevederilor ordinului de ministru și a hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care au fost suspendate activitățile didactice față în față în toate unitățile de învățământ din România”, a transmis Christian Comșa, președintele ASP. „Înțelegem să contribuim la ameliorarea situației epidemiologice din țara noastră, înțelegem că măsura suspendării cursurilor față în față este o măsură care este necesară în anumite situații dar nu înțelegem de ce se adoptă o astfel de măsură fără o analiză serioasă, de ce se adoptă o astfel de măsură la nivel general. Poate copiii din grădinițe, din clasele primare mici și din clasele de final de nivel ar fi putut să vină la școală. Poate școlile din zonele în care incidența este scăzută ar fi putut funcționa. Poate pe viitor vom reuși să punem educația acolo unde este locul ei în societatea românească”, a mai declarat preşedintele ASP. Şcolile de stat din toată ţara au fost închise începând de luni, 9 noiembrie. Pentru o perioadă de 30 de zile s-au suspendat activitățile didactice care impun prezența fizică în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal a preșcolarilor și elevilor. În toată această perioadă after-school-urile au rămas deschise.

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata