Scene de groază la Dorohoi! Doi tineri care demolau o casă au fost surprinși sub dărâmături

0 306

Scene de groază petrecute azi dimineața pe strada Dumbrava Roșie din Dorohoi.

Din primele cercetări se pare că mai multe persoane ajutau la demolarea unei case, iar la un moment dat un perete a căzut peste doi tineri. Unul dintre ei, Alexandru Z., în vârstă de 18 ani, din sat Mlenăuți, comuna Hudești, a reușit să iasă singur. Celălalt, Denis S., în vârstă de 16 ani, tot din satul Mlenăuți, comuna Hudești, a rămas captiv sub dărâmături.

Potrivit dorohoinews.ro, la fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, un echipaj de ambulanță din cadrul SJA și un echipaj de poliție. Pompierii militari sosiți la fața locului au reușit să îl scoată pe tânăr de sub dărâmături și l-au predat echipajului de ambulanță care l-a preluat împreună cu cealaltă victimă și i-au transportat de urgență la Spitalul Municipal Dorohoi.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata