Scandalagii amendați în Centrul Vechi 

0 248

Scandalagii amendați în Centrul Vechi de echipaje de polițiști locali sprijiniți de jandarmi.

În ziua de 18 septembrie în jurul orei 18⁰⁰, polițiștii locali din cadrul Serviciului Dispecerat, pe timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, conform competențelor reglementate prin Legea nr. 155/2010, au observat pe una din camerele de supraveghere instalate în Centrul Istoric a municipiului Botoșani, un grup de aproximativ 15 persoane care prin țipete și larmă deranja ordinea și liniștea publică din zonă. Datorită faptului că, între aceștia a izbucnit un scandal, imediat au sesizat patrula de ordine și liniște publică a Poliției Locale din zona de responsabilitate dar și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani pentru aplicarea măsurilor care se impun.

În aceeași zi, tot în Centrul Istoric, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște

simio cosma

Publică, au aplicat un număr de 7 sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum total de 2.800 lei, unor persoane care au încălcat prevederile Legii nr. 61/1991 (consum de băuturi alcoolice pe domeniul public, adresarea de injurii și expresii jignitoare dar și tulburarea ordinii și liniștii publice), fapte vizualizate și prin intermediul camerelor de supraveghere din zonă.

Puțin după miezul nopții, a fost primit un apel telefonic, de la un cetățean care sesiza faptul că pe strada Grivița este un conflict în desfășurare. Ofițerul de serviciu a direcționat în zonă patrula auto, care a identificat patru tineri ce deranjau ordinea și liniștea publică prin provocarea și participarea la scandal. Cei patru tineri cu vârste cuprinse între 19 – 20 ani, au fost sancționați contravențional cu amendă în cuantum total de 4000 lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata