parlamentare sus
achitei top

Scandal in CL : Contre si acuze pe marginea situatiei de la Urban Serv. Social democratii tradati de consilierul decan de varsta din partid – VIDEO –

0 532

Aleşii locali s-au certat ca la uşa cortului de la situaţia dificilă în care se află societatea aflată în subordinea Consiliului Local, Urban Serv.
Societatea Urban Serv se află pe un butoi cu pulbere. A încheiat anul 2017 cu pierderi de 500.000 de lei, iar acum nu mai are nici Consiliu de Administraţie. Demisiile au fost depuse de Gabriel Aprotosoaie, Mioara Jurgiu, Manuela Aniţei şi Ioan Sorici. Singurul care nu şi-a dat demisia este Cezar Nicuţă, administrator, director adjunct şi preşedintele CA-ului. Din cele declarate de Simion Drelciuc, directorul general al societăţii, nici acesta nu se află la muncă, fiind în concendiu medical o lună. În această situaţie aleşii locali au propus desemnarea unui nou Consiliu de Administraţie
Primarul Cătălin Flutur le-a reamintit că instanţa a anulat proiectul de hotărâre prin care au fost numiţi foştii admininistratori. În această situaţie acesta a făcut trei propuneri, respectiv persoanele care au susţinut acel concurs, Constantin Zărnescu, Gheorghe Pricopi şi Nicolina Chirilă. Social democraţii nu au fost deacord cu aceste popuneri şi au reuşit într-un final ca în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local de îndată să-l revoce din funcţie şi pe Cezar Nicuţă bazându-se pe problemele financiare cu care se confruntă societatea şi să numească alţi administratori pentru 120 de zile. Aleşii liberali au susţinut propunerea primarului Cătălin Flutur şi au anunţat că refuză să participe la şedinţa de îndată de CL după ce au auzit propunerile făcute de social democraţi, Cătălin Olaru, Sergiu Marian și Constantin Pătrăuceanu, toţi consilieri judeţeni. „Nu putem lua niște oameni de pe stradă și să-i aruncăm acolo”, a răbufnit Cătălina Lupașcu, care a anunțat că se retrage de la vot. Acelaşi anunţ l-a făcut şi consilierul liberal Maricel Maxim : „Întrucât se încearcă încălcarea legii mă retrag de la vot”
Astfel social democraţii aveau şansele să-şi impună noii membrii ai CA la Urban Serv. Liberalii Cătălina Lupaşcu, Maricel Maxim, Daniel Botezatu, Marius Oroşanu, Paul Octav, Iulian Blaga, Cătălin Boboc şi Andrei Amos, Ştefan Mihai şi Eugen Ţurcanu au revenit la şedinţă, fiind decişi să voteze. Surpriza a venit de la Ioan Brînzei ce nu a mai participat la votul pentru Hotărârea de Consiliul Local în ansamblul ei, după anunțarea rezultatelor votului secret. Astfel, rezultatul final a fost de 11 voturi pentru de la PSD și 10 împotrivă de la PNL. Pentru adoptarea unei Hotărâri este nevoie de minim 12 voturi.

psd parl jos

VIDEO

VIDEO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata